
Un apartament cu patru camere de lângă Parcul Kiseleff, amenajat exclusiv cu finisaje și mobilier de lux
publicat pe 19 mai 2020O echipă de arhitecte a folosit cele mai premium finisaje și piese de mobilier pentru a renova și amenaja un apartament cu patru camere de lângă Parcul Kiseleff, din București. Procesul a durat șapte luni, iar investiția a fost pe măsură.
Apartamentul, aflat într-un bloc nou, are 130 metri pătrați și este format din living și dining, bucătărie, două dormitoare, o cameră pentru dressing, trei băi și o terasă mare. Proprietarii, un cuplu tânăr, l-au cumpărat finisat, cu parchet, plăci ceramice în băi, uși de lemn și pereții albi. Cum nu știau în ce direcție să o ia cu amenajarea, au colaborat cu echipa de arhitecte de la Jooca Studio.
Amenajarea a început prin câteva intervenții de șantier: modificarea instalației electrice, construirea a două tavane false cu scafe în living și dormitorul matrimonial și vopsirea tuturor pereților.

Open space în culori neutre
A urmat cea mai frumoasă parte, a conturării designului de interior, iar punctul de pornire a fost crearea unui apartament glam, modern și aerisit. Paleta de culori este neutră, cu multe nuanțe calde, pământii. Totuși, în acest context non-cromatic, există două pete de culoare: mobilierul de bucătărie albastru închis și draperiile bordo din zona de zi.
În zona de zi e un open-space spațios, format din living, dining și o bucătărie liniară de 13 metri pătrați. În centrul camerei, o canapea modulară cu șezlong delimitează zona de living de cea de dining. Cu delimitarea ajută și scafa cu spoturi din zona livingului.

Dining-ul este un spațiu generos, masa fiind destinată pentru șase persoane. Culoarea draperiilor creează un fundal perfect pentru scaunele cu cadru auriu de la Calligaris, iar candelabrul PostKrisi de la Catellani&Smith completează toată imaginea. Și touch-ul final e tabloul semnat Iuliana Florea, poziționat deasupra șemineului.
Draperiile și perdelele sunt de la magazinul Dekorin.
Detaliile aurii sporesc eleganța amenajării.
Din dining pașii ne sunt purtați către bucătăria ultra-modernă, cu mobilier pe lungimea unui întreg perete. Mobila este lucrată pe comandă de producătorul Hacker și are blatul din dekton, un compozit rezistent, perfect pentru blaturile de lucru. Pe partea opusă întâlnim o insulă cu rol de masă, ce încorporează la bază un frigider pentru vinuri.
Mobilierul de bucătărie este din MDF lucios.
Corpurile de iluminat sunt model Opium de la brand-ul Melogranoblu și au fost cumpărate prin Luminna.
Dormitoare cu relaxare inclusă
„În dormitorul matrimonial nu am mers pe varianta clasică de simetrie stânga-dreapta. Astfel, în stânga patului am preferat un iluminat indirect cu două corpuri suspendate, iar în dreapta – un iluminat local cu ajutorul unei veioze”, povestesc arhitectele.
Patul (model New Bond), tapițat cu piele naturală, este de la brand-ul Flou, iar noptiere (model Chloe) sunt de la Pianca. Și în acest caz, pe o parte a camerei plafonul este coborât, iar scafa creată este iluminată cu leduri, pentru atmosferă. În imediata apropiere a acestei camere se află o alta, amenajată ca dressing.
În dormitorul matrimonial există un joc de volume și texturi dat de placarea cu MDF și cu oglindă a peretelui pe care se află patul. Corpurile de iluminat sunt model Mini Crescent de la Lee Broom.
Mobilierul din dressing este realizat de Retrodraft, iar mânerele și butonii asunt de la Buster & Punch și Zara Home.
Dormitorul destinat oaspeților, unde întâlnim alte două branduri mari, Pianca (pat) și Flos (corpuri de iluminat) este la fel de „cuminte” ca cel matrimonial din punct de vedere cromatic. Aici au amenajat și un mic loc destinat cochetăriei feminine: în mijlocul unui ansamblu de depozitare este integrată o măsuță de toaletă chic.
Mobilierul din dormitorul de oaspeți este lucrat la comandă de Retrodraft.
Un mic loc destinat cochetăriei feminine se află în dormitorul de oaspeți.
Proiectul de design a fost început în 2019, în luna martie, iar recepția finală a avut loc șapte luni mai târziu, în octombrie. Pe tot acest parcurs au apărut și câteva probleme la partea de implementare, cele mai multe cauzate de întârzieri neanunțate pentru montajul bucătăriei. Într-un final, toate acestea au fost depășite cu bine, iar cu un buget de 100.000 euro mai târziu, amenajarea a fost predată la cheie.
Tips&tricks pentru amenajare de la Jooca Studio
- Alege vopsea super lavabilă. Deși costă mai mult, se menține mai bine și se întreține mai ușor. Noi lucram cu produsele celor de la Caparol și Benjamin Moore.
- Alege cu grijă corpurile de iluminat. Poate că nu toată lumea își dă seama, dar ele sunt unele dintre cele mai importante elemente ale amenajării. Un corp de iluminat bine ales poate schimba întregul decor
- Gândește-te bine la materialele pe care le dorești. De exemplu, suprafețele lucioase se întrețin greu și se zgârie destul de ușor, iar materiale textile mai prețioase precum catifeaua, se pătează destul de ușor și se degradează repede dacă nu sunt întreținute cu grijă.
Foto: prin Jooca Studio
Povestea acestui apartamentului din Parcul Kiseleff ne-a fost trimisă de cei de la Jooca Studio. Dacă ești și tu arhitect sau designer de interior și ai amenajat o locuință care poate fi o inspirație pentru ceilalți, dă-ne de știre! Trimite-ne un mail la contact@dev.lovedeco.ro și spune povestea acelei case!
-
Apartamente cu 4 camere
Cum funcționează interiorul unui apartament în care predomină bejul, iar negrul este folosit pentru contrast
-
Apartamente cu 4 camere
Amenajarea unui apartament din București integrează în contemporan arcadele din rigips ale anilor 2000, fără ca spațiul să pară învechit
-
Case
O avocată a renovat casa celei mai bune prietene cu 40.000 de euro, într-un stil de inspirație Wabi-Sabi
-
Garsoniere
10 idei diferite de amenajare a unei garsoniere open space
Câte proiecte, atâtea moduri diferite în care poți gândi amenajarea unei garsoniere open space.
-
LIFE
Hotspot: 5 locații de nuntă în aer liber din jurul Bucureștiului cu decoruri de la mid-century modern la romantic
Ideale și pentru altfel de evenimente sau petreceri.
-
UTILE
De ce miroase urât aparatul de aer condiționat. Ce măsuri trebuie să iei
E vorba mai ales de prezența mucegaiului.