
8 plante comune și la prețuri accesibile, non-toxice pentru câini și pisici
publicat pe 11 sept. 2020Dacă-ți plac plantele de apartament și ți-ai dori un „colț verde” la tine acasă, lucrurile pot deveni ușor incomode dacă ai un câine sau o pisică. Dar există plante prietenoase cu animalele, pe care le poți așeza aproape de podea fără griji.
Și pisicile, și câini sunt extrem de curioși, mai ales când vorbim de plante, iar dacă ajung să guste din specii neprietenoase cu ele, se pot intoxica foarte ușor. Din fericire, există plante care nu le fac rău, ba chiar le sunt benefice. Așează-le pe astea la baza rafturilor cu plante, ca să ai siguranța că nu vor sări la celelalte.
Lorelai Brezeanu, floristă, vine în ajutorul tău și-ți prezintă opt plante care-ți înverzesc și înveselesc apartamentul, non-toxice pentru câini și pisici. Ea a ales plante care sunt ușor de găsit în florării, la prețuri accesibile:
1. Iarba Pisicii

În mod cert nu este cea mai extravagantă plantă dintr-o casă, dar pisicile o adoră. „Este chiar hrănitoare, conține vitamina E, fosfor, magneziu și mulți alți nutrienți. Se poate cultiva cu ușurință și acasă, cu semințe de grâu sau ovăz,” spune Lorelai. În ciuda denumirii, iarba pisicii este benefică și pentru căței.
2. Feriga

Feriga este o plantă non-toxică pentru pisici și câini, dar și una care poate schimba complet o încăpere. „Este ușor de îngrijit, însă nu trebuie să uităm că e o plantă de pădure, are nevoie de multă umiditate și să fie ferită de soare”, explică florista.
3. Tillandsia

Tillandsia este o „plantă de aer”, deoarece crește fără sol, atașată de alte plante. Nu este un parazit, deoarece depinde de gazdă doar pentru suport. Pe lângă faptul că este non-toxică pentru pisici și câini, Tillandsia arată foarte interesant și poți fi creativ cu recipientele în care o pui. Sunt ideale în dormitor, deoarece absorb cu brio monoxidul de carbon.
4. Monstera

„O plantă exotică și grandioasă care arată bine în orice interior”, după cum spune Lorelai. Monstera completează cu brio colțul verde și non-toxic pentru câini și pisici din locuința ta. Se potrivește în camerele cu puține piese de mobilier, dar și pe holuri.
Dacă vrei să crească, atunci e nevoie să-i dai suficient spațiu. „Pentru a păstra cât mai mult planta verde și sănătoasă, este bine să o ferești de soarele direct, pentru a nu-i păta frunzele. Cu cât este îngrijită mai bine, cu atât va crește mai mult”, spune Lorelai.
Monstera este și o plantă destul de controversată, deoarece sunt păreri pro și contra cu privire la toxicitatea ei. Consumată în exces de animalele de companie, poate provoca reacții adverse, cum ar fi voma, însă majoritatea pisicilor nu vor fi tentate să muște din ea, din cauza frunzelor mari.
5. Lacrimile copilului

Lăsând numele ciudat la o parte, dacă-ți plac plantele delicate, atunci asta este alegerea minunată. O poți pune pe un raft sau într-un terariu, dar în mod cert este non-toxică pentru animalele de companie. Are nevoie de lumină, fără să stea în bătaia directă a soarelui și nu trebuie udată foarte des.
6. Polka dot

Cunoscută și sub numele de „planta cu pistrui”, Polka dot este micuță și are frunzele „stropite” cu roz sau alb. Va fi o pată de culoare în orice încăpere alegi să o pui, dar este bine să o lași la lumină, dacă vrei să te bucuri de „petele” sale. Solul ei trebuie să fie mereu umed vara, dar iarna încearcă să-i reduci cantitatea de apă.
7. Rozmarinul

Planta asta aromatică se încadrează perfect în bucătărie și îți vine mereu la îndemână atunci când ai nevoie să condimentezi o mâncare bună. Lorelai precizează că se udă rar și se ține direct în soare.
8. Palmierul Areca

Oferă un vibe exotic casei și în mod cert este o adiție excelentă pentru colecția de plante non-toxice pentru câini și pisici. Are capacitatea de a absorbi substanțele toxice din încăperi și ajută la umidificarea aerului. Crește excelent într-o cameră luminată și are nevoie să fie udat la 5-7 zile.
-
Garsoniere
10 idei diferite de amenajare a unei garsoniere open space
Câte proiecte, atâtea moduri diferite în care poți gândi amenajarea unei garsoniere open space.
-
LIFE
Hotspot: 5 locații de nuntă în aer liber din jurul Bucureștiului cu decoruri de la mid-century modern la romantic
Ideale și pentru altfel de evenimente sau petreceri.
-
UTILE
De ce miroase urât aparatul de aer condiționat. Ce măsuri trebuie să iei
E vorba mai ales de prezența mucegaiului.