
Au construit două cabane în Munții Apuseni și au muncit cot la cot cu meșterii ca lucrurile să iasă așa cum au visat
publicat pe 10 nov. 2022În 2013, Cristina și soțul ei au decis să-și construiască o cabană în Munții Apuseni. Un loc aproape de natură în care să se refugieze în weekenduri. Lucrările au durat ceva, până în 2017, cu multe pauze și amânări, dar așteptarea a meritat. Între timp, casa lor de vacanță s-a transformat într-un mic business, iar recent au inaugurat și o a doua cabană, tot în Munții Apuseni. Ambele căsuțe pot fi închiriate.
Cristina este designer vestimentar, iar soțul ei lucrează în avocatură. Când au început să facă primele planuri cu căsuța lor de vacanță din Munții Trașcăului, nu aveau nici o idee în ce se bagă. Un lucru a fost însă clar pentru amândoi: voiau o cabană care să se integreze perfect în peisaj și care să nu pară o construcție nouă. Le-a ieșit. Toți cei care ajung la Căsuța cu Alune cred, la prima vedere, că intră într-o casă tradițională, veche de câțiva zeci de ani.
„Când am început să visăm la casa noastră de vacanță, aveam deja în minte locul în care vrem să o construim”, povestește Cristina. „Tatăl meu este din Râmeț, o zonă care îmi este tare dragă. Obișnuiam să vin des aici, mai ales în perioada liceului. Casa am construit-o pentru noi, ca un loc de evadare în weekenduri sau în concedii. Am hotărât să o închiriem la insistențele prietenilor noștri”, povestește Cristina.

Cabana respectă arhitectura zonei
Cel mai dificil a fost să găsească echipa de meșteri care să se ocupe de lucrări. Cristina recunoaște că este exigentă când vine vorba de detalii, dar în construcții, oamenii nu prea au răbdare cu finețurile, după cum avea să se convingă. A fost prezentă nonstop pe șantier și a muncit cot la cot cu meșterii ca să fie sigură că lucrurile ies așa cum ar trebui. Altfel n-ar fi reușit să scoată o la capăt, spune ea.
„Mi-am dorit mult o casă care să se inspire din arhitectura zonei, de aceea am insistat să folosim cât mai multe materiale naturale. Acoperișul este din țiglă recuperată, iar în interior am folosit mult lemn și cărămidă. Tâmplăria, în schimb, este din PVC, pentru că ne-a fost frică să nu avem probleme cu izolația. Cea mai mare bucurie este când ne întreabă oamenii cum am restaurat casa. Mulți cred că este o construcție veche, pe care noi am refăcut-o. Nu există compliment mai mare”, spune Cristina.
Interiorul cabanei este confortabil și primitor
Căsuța cu Alune are o suprafață de 60 metri pătrați și este desfășurată pe două etaje. Parterul este compus din living, baie și bucătărie, iar la etaj se află două dormitoare și o baie cu cabină de duș. În fața casei există și o mică terasă din lemn, folosită ca loc de dining în aer liber, în sezonul cald. În ceea ce privește amenajarea, Cristina nu a urmărit un stil anume, ci a vrut să creeze o atmosferă cozy și liniștitoare. A pus accent pe texturi și pe obiecte vintage, dar regăsim și elemente cu influență etnică. Tavanul din lemn, cu bârne expuse sau peretele placat cu cărămidă în dreptul șemineului sunt detalii care te trimit cu gândul la Anglia rurală. În schimb, covoarele țesute, obiectele ceramice și decorațiunile de perete îți amintesc că ești acasă.
Cabanele se află la o distanță de 5 kilometri una față de cealaltă
Cristina și soțul ei au terminat recent de construit și cea de-a doua cabană. Explorers’ Dream Cabin a fost proiectată de la început ca un refugiu romantic, pentru două persoane. Cabana are o suprafață de 30 metri pătrați, cu 15 metri pătrați de terasă și o compartimentare de tip studio.
Amenajarea este una la fel de caldă, cu texturi interesante și obiecte vintage, integrate în decor. Un element statement este cada freestanding din dormitor, așezată în dreptul ferestrei.
„Partea de instalații ne-a dat cel mai mult de furcă și asta pentru că nu am vrut să rămână nici un cablu la vedere, nici o țeavă. Multe lucruri le-am făcut singură, ajutată de tata și de soțul meu. A fost o experiență din care am avut multe de învățat. La croitorie mă descurc. Îmi dau seama cum se așază materialul, cum să fac un tipar, cum să pun în valoare forma corpului, dar aici a trebuit să iau totul de la zero. Sunt însă mulțumită de felul în care au ieșit lucrurile”, concluzionează ea.
Foto: Radu Dumitrescu
-
Lifestyle
Au renovat o casă veche din Porumbacu de Sus, nelocuită de mulți ani, ca s-o transforme în casă de oaspeți cu saună
-
LIFE
Un cuplu a strămutat patru case tradiționale românești din lemn, le-a renovat și transformat în destinații de vacanță
-
LIFE
Primul bistro din Roșia Montană funcționează într-o clădire monument istoric, construită în 1867
-
Garsoniere
10 idei diferite de amenajare a unei garsoniere open space
Câte proiecte, atâtea moduri diferite în care poți gândi amenajarea unei garsoniere open space.
-
LIFE
Hotspot: 5 locații de nuntă în aer liber din jurul Bucureștiului cu decoruri de la mid-century modern la romantic
Ideale și pentru altfel de evenimente sau petreceri.
-
UTILE
De ce miroase urât aparatul de aer condiționat. Ce măsuri trebuie să iei
E vorba mai ales de prezența mucegaiului.